În perioada 1 august 2023 – 31 iulie 2024, Fundația Județeană pentru Tineret Tulcea a susținut proiectul „Promovarea diversității în rândul tinerilor”, finanțat de Corpul European de Solidaritate.
Prin evenimentele proiectului, echipa formată din tineri voluntari ai Fundației Județene pentru Tineret Tulcea a avut scopul de a aduce o schimbare pozitivă în comunitate și de a crea evenimente cu și pentru tinerii tulceni. Având în vedere că Tulcea reprezintă un centru interetnic valoros și unic, proiectul s-a axat pe promovarea conceptului de incluziune, precum și pe promovarea multietnicității prezente în Tulcea.
Principalele obiective ale proiectului au fost creșterea gradului de incluziune prin participarea și implicarea tinerilor din medii diverse, creșterea numărului de activități bazate pe educație nonformală, promovarea multietnicității locale (tradițiile, portul, cultura, valorile, istoria și gastronomia etniilor din Tulcea) prin crearea unor evenimente culturale atractive și prietenoase cu tinerii.
Atelier de cusut cu motive lipovenesti- Brâul lipovenesc„
Evenimentul a îmbinat crearea brâurilor lipovenești cu povestiri legate de istoria, tradițiile, religia, prezentarea portului și a unor obiecte populare de către membrii prezenți din comunitatea de ruși-lipoveni din Tulcea. Atmosfera creată a fost acompaniată de vocea a două dintre membrele comunității care au interpretat cântece tradiționale. Latura gastronomică a fost, de asemenea, prezentă prin preparate specifice lipovenești.
Activitatea 2 : „ Cursuri de dans Aromane”
Cursurile de dans s-au desfășurat cu ajutorul grupului „Njiclu Armânici”, care le-au prezentat tinerilor prezenți pașii de dans, detalii despre acustică și tehnică. În cadrul activităților au fost prezenți membri din comunitatea de aromâni, cu un rol semnificativ, care ne-au încântat cu povestiri legate de istorie, tradiții de nuntă, moștenirea numelui, detalii despre religie, prezentarea portului și a unor obiecte populare.
Activitatea 3: Targ gastronomic multietnic
Târgul gastronomic a adunat laolaltă preparate culinare dintre cele mai iubite, specifice diferitelor etnii din Tulcea, membri ai comunităților etnice și tineri tulceni dornici de a gusta din preparate și de a descoperi lucruri noi. Originile preparatelor au fost diverse, printre care numărăm preparate tătărești, turcești, lipovenești, aromâne, ucrainene și altele. Târgul a reprezentat o oportunitate de a aduce laolaltă membri din diferite etnii și tineri implicați, creând un spațiu sigur pentru a sprijini pe deplin promovarea incluziunii, socializarea și descoperirea tradițiilor.
Activitatea 4: Atelier pictura acrilica pe panza
Atelierul de pictură a reprezentat un spațiu în care tinerii prezenți au realizat picturi cu tema incluziunii, bazate pe simboluri, ansambluri de simboluri și motive prezente în folclorul etniilor locale. Participanții au fost îndrumați de membri din comunități etnice, care au oferit detalii despre simbolistică, împreună cu specialiști în domeniul artei, care au prezentat informații despre tehnica de pictură și coloristică.
Activitatea 5: Ateliere decoratii pentru Craciun cu specific traditional multietnic
Atelierele, axate pe realizarea unor decorații durabile și prietenoase cu mediul, au creat un cadru festiv, aducând participanții în spiritul Sărbătorilor de iarnă. În cadrul acestor evenimente, tinerii prezenți au pictat figurine și au creat coronițe folosind culori și simboluri cu specific tradițional multietnic.
Activitatea 6: Cursuri de dansuri populare grecesti
Cursurile de dans s-au desfășurat cu ajutorul unor reprezentanți și coregrafi ai Comunității Elene din Tulcea. Aceștia au realizat mai multe reprezentații de dans, după care au repetat împreună cu tinerii prezenți diferite dansuri tradiționale grecești. În cadrul cursurilor, tinerii au descoperit detalii legate de istorie, tradiții, limbă, sărbători, prezentarea portului și a unor obiecte populare, precum și de latura gastronomică realizată în mod autentic.
Activitatea 7: Atelier semne de carte
Evenimentul a constat în realizarea unor semne de carte care să conțină simboluri multietnice. Ca și în cadrul altor ateliere, s-a discutat despre incluziune și importanța păstrării multietnicității zonei, exprimând acest lucru în propriile lucrări.
Activitatea 8: Atelier martisoare
În cadrul evenimentului, tinerii au realizat propriile mărțișoare cu diferite motive etnice, ținând cont de latura sustenabilă prin folosirea unor materii prime prietenoase cu mediul și durabile în timp. Participanții au relatat povești cu privire la semnificația Mărțișorului și începutul primăverii, precum și alte tradiții românești.
Activitatea 9 : Actiune Ecologizare + Atelier obiecte populare
Acțiunea de ecologizare a cuprins curățarea și înfrumusețarea spațiului prin colectarea deșeurilor, plantarea unor flori și toaletarea pomilor existenți. În cadrul acestei activități s-a discutat despre semnificația amprentei de carbon, practici și metode sustenabile pentru a menține un mediu curat și cât mai puțin poluat.
În cadrul atelierului de obiecte populare, participanții au folosit materiale reciclabile (PET-uri, cutii, carton și alte materiale neutilizate) pentru a da o “viață” nouă unor materiale considerate deșeuri, prin diverse tehnici creative, culori și picturi specifice diferitelor etnii prezente în Tulcea.
Activitatea 10 : Atelier pictura pe apa- Ebru
Atelierul a oferit tinerilor prezenți oportunitatea de a descoperi o modalitate de pictură veche și rar întâlnită. În cadrul atelierului, au fost prezentate detalii despre istoria picturii Ebru, exemplificarea tehnicii și ustensilele care pot fi utilizate. Participanții au fost creativi și au lucrat cu interes, realizând picturi deosebite.
Activitatea 11: Biblioteca vie
Evenimentul a fost unul de amploare și a avut un mare impact asupra celor prezenți, deschizând noi oportunități pentru ca astfel de acțiuni să aibă loc mai des. A contribuit la inițierea unei relații bazate pe înțelegere, respect și apreciere între cele două generații prezente, între membrii din diverse etnii și tinerii participanți. Evenimentul a creat o atmosferă festivă, în care tinerii au avut ocazia să asculte și să pună întrebări “cărților vii” – reprezentate de membri ai unor comunități etnice din Tulcea.
Activitatea 12: Cursuri de dans populare tararesti
Cursurile de dans s-au desfășurat cu ajutorul unei membre din comunitatea de tătari din Tulcea, specialistă în arta dansului tătăresc. Aceasta a realizat mai multe reprezentații de dans, după care a repetat împreună cu tinerii prezenți diferite dansuri tradiționale tătărești. În cadrul cursurilor, tinerii au descoperit detalii legate de istorie, tradiții, limbă, sărbători, latura gastronomică, precum și prezentarea portului tradițional.
Proiectul, prin parteneriatele formate și experiența acumulată, va continua să susțină evenimente și activități care vor avea un impact pozitiv asupra tinerilor, promovând diversitatea și incluziunea, precum și tradițiile specifice acestui spațiu dobrogean unic și autentic, aducând astfel o schimbare pozitivă în comunitatea tulceană.